Zi
de Daniel Vișan
Ce este cerul?
Cerul e un curcubeu.
Ce e un curcubeu
atunci?
Nu știu.
Știu câte ceva
totuși.
Știu că oamenii
sunt mereu pe dinafară,
pentru că se învârt
pe dinăuntru.
Și eu la fel.
Și îmi pare rău
pentru toate câte ar putea s-apară
și nu o fac pentru
că "eu,"
sau "tu,"
sau "fiecare."
Aș vrea să mă dau
bătut și să iau un loc la umbră.
Cu o cola rece în
mână.
Și e ciudat, pentru
că niciodată
nu m-am închipuit
genul care să fie încăpățânat
când e vorba de
efort.
Viața poate fi
frumoasă și în soare
și la răcoare,
presupun,
dar nu prea e.
Aș vrea să fie mai
des.
Străzile sunt pline
de mașini care trec,
dar niciodată nu
s-a oprit vreuna în fața mea.
Noaptea nu e nimeni
afară.
Îmi place.
Mi-e frică să
accept multe lucruri benefice.
Un zâmbet, din
păcate, poate însemna multe.
Și rareori lucruri
bune.
Minciuni, toate;
s-ar termina în
lumini difuze,
discuri pe băț,
melodii și felinare de tot rahatul.
Frumusețea, de
fapt...
Să te înțelegi,
adică până în
punctul în care nu se mai poate,
dar nu să stai să
te uiți la țigară sau la podea.
Să nu-ți aștepți
rândul.
Până te prinde.
Apoi e rândul tău.
Și cred că e ca un
dans practic.
Asta e cerul.