Vocea
în vis
de
Daniel Vișan
Rece
și îmi lasă mâna umedă
când
o șterg.
Este
miezul nopții, ar trebui să fie,
am
mers pe drumul nămolos.
De
abia m-am trezit, este
parcată
la marginea
covorului
de noroi,
mașina
este rece și umedă
și
galbenă, cu o pojghiță
de
întuneric peste,
față,
mulți copaci
în
spate,
stânga,
dreapta.
La
dreapta pe iarbă,
nu,
mai încolo, pe un
bolovan,
pe un
după
mașină
pedestal.
Auzi.
Nu
vreau decât să mă odihnesc.
De
unde vine.
Ai
știut. Știi.
Zâmbești.
De ce.
Nu
mă ține.
Da,
e bine, dar-
nu
știu dacă,
Zi-mi,
ai știut.
Nu
știu să îl descriu.
Dar
cred că știi că...
Știi.
Nu
îți este frig.
Câte
stele sunt.
Hai
să le numărăm.
Vrei.
Una, două,
hai,
vrei.
U-u-u-u--u-u
Îi
aud, dar zi,
lumina
e, zi-mi acum,
sunt
obosit,
trei,
cinci, nouă, zece,
nu
pot ține ochii deschiși,
ai
știut tot timpul, dacă nu
îmi
dădeam seama.
Am
adormit aproape.
O
să fie bine.
Știu, atât de somn.
Câte, câte sunt,
zi-mi.
Rece și plină de rouă.
Pot să stau aici puțin să,
să, zi,
cred, te cred, da, te cred
Te
iubesc atât de mult
și
vreau să te ajut dar nu
pot
să
stau, cred că...
pot,
uite aici aș vrea să ne întâlnim
când
de ce tocmai galbenă
o
să
auzi sunetul, zi-mi
plouă
dar
e frumos când vezi stele
în
capul meu, stele
ți-am
zis că am văzut un accident
odată
Da.
mi-este
frică
de
ce anume?
Ești supărată.
Nu
contează acum.
Auzi
sunetul?
Îmi
auzi vocea în vis?
Câte stele sunt.
Nu
știu, vrei să le numărăm?Câte stele sunt.
.