Ce gândesc
de Daniel Vișan
Ghicește ce gândesc.
Poate nu îți este
ușor,
poate pentru că nu îți
cer cu voce tare,
poate pentru că nu
vorbesc,
poate că bocesc.
Bătătoresc,
holbându-mă, un colț
al camerei până
formele ce-mi încălzesc
privirea transced
într-o paletă de
orez cu pete albe și
ciment.
Sunt offline între
urechi,
dar pe facebook
niciodată.
I-am spus mamei,
nu știu ce a înțeles,
a încercat să mă
asculte,
a încercat să
sfătuiască,
poate nu i-am spus
până la urmă
și a ghicit-o,
de pe fața
la ananghie.
I-am spus ei,
dar nealegându-mi
cuvintele
nu le-am mai rostit,
am mers pe mimică
și gândurile-mi rămân
nespuse
chiar până acum.
Le-am spus tuturor,
dar era o gălăgie,
plus nu ajuta că
buzele-mi
erau inerte.
E atât de greu să
zici.
Uneori e mai ușor să
ceri,
câteodată ți-e
permis doar să implori...
Ghicește ce gândesc.
Am mers la cofetărie,
de fapt am intrat din
greșeală,
atâtea prăjituri
aliniate,
o paradă zaharoasă,
și o fată și mai
dulce,
mă întreabă de peste
tejghea
dacă o vreau pe aceea
la pachet.
A ghicit.
Dar nu îmi plac
dulcegăriile
și nu am răbdare
pentru porcării,
presupun că-mi merit
soarta.
Toate gândurile zac în
mine,
Hai afară,
Îmi cer scuze,
Te iubesc,
Mă îndrăgostesc,
Toate-s voci electrice,
impulsuri excentrice,
Nu atât de diferite,
doar mai lesne
povestite.
Cred că o să încerc
să întreb până
leșin,
la ce te gândești?
și să vorbesc și să
incomodez
până ajung să văd
uimirea
de pe fața
interlocutorului,
Cum de ai ghicit?...
Este imperativ să
lupt,
să evoluez, să mă
adaptez,
să conștientizez că
toată lumea
vrea să spună,
Ghicește ce gândesc.