Urăsc. Ce urăsc? Mă urăsc pe mine.
De ce?
De ce mă urăsc eu pe mine?
Ar trebui să mă iubesc?
Altcineva trebuie să se ocupe de asta?
Cum trebuie să fiu?
De ce trebuie să fiu într-un fel?
De ce nu am voie să mă urăsc?
Uite că fac ce vrea pula mea.
Nu fac ce vrea pula mea... Pentru că
nu vreau să mă urăsc. Totuși o fac.
Sunt atât de slab. Încerc să par
superior sentimentelor ăstora.
Sunt un mincinos. Sunt un profitor.
Urăsc. Dezamăgesc.
Ce este mai grav? Să urăști pe
cineva sau să dezamăgești pe cineva?
Dezamăgitul, nu? Așa cred.
Dar de ce nu e atât de aiurea ca
dezamăgitul să urăști pe cineva?
Ce poate cineva să îți facă să-l
urăști?
Ură. Ură. Ură. Îmi dă fiori.
De ce nu pot fi mai presus? Adică să
nu fiu afectat?
De ce să nu fiu afectat? Nu asta mă
însuflețește?
Dacă nu pot să urăsc, pot iubi? Pot
iubi cu aceeași intensitate dacă nu pot urî cu absoluitate?
Nu mă iubesc.
Mă urăsc. De ce?!
Ura și dezamăgirea.
Sunt dezamăgit?
De mine?
Ce așteptări ar trebui să am?
Nu prin eșecuri înaintezi? Dacă aș
întruni toate dorințele mele aș mai înainta?
Trebuie să fii mizerabil ca să
avansezi?
Să avansezi spre ce? Spre a fi
fericit?
Nu aș elimina tot efortul ăsta dacă
aș fi fericit din start? Poți fi fericit de unul singur?
Poți găsi pe cineva dacă te urăști?
Ura încetează când găsești
iubirea?
Cum găsești iubirea?
Cum știi că e iubire? Cum știi ca nu
e 'dragoste' oarbă?
Care e diferența dintre iubire și cecitate?
Dezamăgirea?
Nu, e dezamăgire în ambele.
Iubirea supraviețuiește dezamăgirii
probabil.
Cealaltă știu că nu.
Cum poți adora?
Cum poți fi adorat?
Cum sa fii apreciat dacă nu te
apreciezi tu însuți?
Mă urăsc.