Fii cu mine și o să
ne uităm la ei cum grohăie
de Daniel Vișan
Mintea mea ți-aș
da-o toată ție,
să te adăpostești
când crezi că tot e doar o porcărie.
Dar totul e în
iubire și iubirea e cum e.
Deci nu.
Când ne uităm unul
la altul și celălalt nu știe,
Se preface. Pentru
că se cunosc atât de bine și nu este tot o porcărie.
Dar totul e în
etichete și contează altele mai mult decât noi doi.
Deci nu.
Când tu râzi și
eu țip și râd - pentru că suntem proști amândoi și e o veselie
Te mai gândești
vreo clipă că tot este și va fi mereu o mare de noroi, o porcărie?
Și totul e o
porcărie, dacă stai să te gândești, și eu nu vreau să fiu dat
la porci singur.
Tu?
Plus că îmi placi
foarte mult.