; ) (

este întuneric și este tot albastru printre umbre

e un pat cu două pături, două țesături îmbibate una într-alta, țesătura omenească și alinarea spirituală a firelor de praf și de absență înecăcioasă

e apoi un divan cu multe ghionturi și defecte, vacant dar fără loc de alții

Și geamul e atât de îmbâcsit, precum cleiul dintre ochi înainte să adormi, iar luna rânjește înfiorător printre urmele de claritate lăsate de degetele tale

în depărtare e un câmp, sunt și niște copaci

e foarte luminat, dar văd doar siluete, întocmai contrastul pe care îl găsesc în casă, între întuneric și detalii

Pașii mă întorc spre centrul camerei și mă holbez la vârfurile ghetelor

sunt jegoase dar lipsite de ceva, nu știu ce

aș vrea să îmi curgă sânge din nas, să picure pe ele, să le înmoaie, să se scurgă, să păteze, să las urme când cobor pe scări acum fără să îmi dau seama.

La parter este tot mai pustiu și aglomerat decât sus

Doar sentimentul că ar trebui să fie altceva decât particule și inerție îmi dă fiori și mă cutremură

Un aragaz cu o butelie, o mașină de cusut ruginie, o poliță de asigurare că nu există alinare în uitare

Dar nici să uit nu s-a întâmplat, deși a-mi aduce aminte mi-este imposibil.

înțepăturile pe brațe și înjunghierile în spate mă copleșesc ca în cea mai clară desfășurare de întâmplări trase prin lentile. și te tulbură și nu îți dai seama că sunt picturi, fotografii nefocalizate, animate doar de dorințe pe care nu le înțelegi

E somnolență apoi, când scapi de griji, sau le uiți. Ceva te apasă pe umeri, sau te trage de piept în jos. Dar apoi îți pierzi greutatea și ești ușor, dar nu plutești, decât aluneci pe podeaua oglindită, care este neagră și apoi mă trezesc; adormisem în picioare

căci mi-am întâlnit privirea în podea și m-a speriat și mi-a vorbit și este o față stafidită

iar ochii îi sunt două scobituri goale în craniul ce se conturează pe sub piele

și a încercat să mă apuce, sau eu m-am apropiat să o consolez

Dar nu am atins decât praf și lemn putred.

M-am întors să îi răspund când văzusem cu coada ochiului că stătea în pragul ușii gata să mă întrebe.

nu aveam mandibulă, o pierdusem pe undeva sub pat.

mă proptesc în tocul ușii și mă uit la mine cum stau cu capul în pământ

cu capul pe pământ, decapitat de disperare.