de D. Visan
Văd "ciorbă de persoane".
Nu înțeleg.. să mă duc să întreb la bar?
O fi, știi, o adunare prietenească,
sau, știu eu... vreo întâlnire anonimă.
Ma piș. De ceva vreme chiar,
cât să fi băut? Nu a fost atât de mult,
cred că mai intră câteva, dar de câte
ori să mă mai pot ridica de la masă
să mă duc la baie fără să devină dubios?
Așa, deci ciorbă de persoane.
Cu cât mă holbez mai mult la sulul de hârtie
de deasupra closetului cu atât mai mult pare să stârnească
ceva în mine. Parcă... parcă are sens.
E o omogenizare. Pe cât de omogenă e o ciorbă,
dar ideea contează, ma rog. Este o...
Toată lumea contribuie cu ceva, ingredientele
sunt puse laolaltă.
Laolaltă, îmi place cum sună.
Lucrul în echipă. Ființe sociale. Haită. Ham...
Sună atât de bine. Aș vrea să fac parte dintr-o
ciorbă, uite, am spus-o. Adica nu pe vreo
insulă să fiu halit. E o ciorbă metafizică.
Ciorba supremă. Mancată de Ființa Supremă.
Mancată? Păi stai...
Mda, cred că
ideea e să
fii unul cu Creatorul, nu? Cam sinistru.
TREC PESTE ASTA.
Simt că e pe terminate. Și...-
Gata. Îmi termin treaba, e okay, a fost
o priponire la veceu de ținut minte.
Sunt împacat; cu un zâmbet pe buze.
Dar...
Atunci văd. Și îmi pare rău, aș fi vrut să nu văd.
Să trăiesc
fără să știu. Simțeam cum totul se dărâmă.
Eram nervos. Eram confuz.
Speriat.
Nu eram împăcat!
Mă închei la pantaloni și ies.
Mă spăl pe mâini. Nu mai are niciun farmec!
Dau să ies...
MEREU TRAG DE UȘĂ ÎN LOC SĂ ÎMPING!!!
Sunt la pământ.
Șoptesc.
Dar cine să ma audă?
Scria ciorbă de perișoare.