Gură de
aer
de Daniel Vișan
Se încruntă la
mine fără niciun motiv.
Bine întemeiat.*
Trage de colțurile
gurii în jos
și își încovoiază
nasul ăla,
i-am zis că nu știu
unde a pus-o.
Acum se uită de
parcă nu ar înțelege,
dar îi ies ochii din orbite, care
nu știu din ce se trage.
Îmi spune că nu
sunt responsabil,
dar cine a spălat
farfuriile?
Păi? Și două
pahare de vin uscat.
Știi ce împuțite
erau? dar
pe mine mă numește
împuțit,
pe mine mă face o
putoare.
Da, bine, nu am fost
atent
și poate nu mi-a
păsat,
dar îmi place să
trăiesc bine, știi?
Nu că aș fi trăit
vreodată bine,
nu în percepția de
'valoare, bani,
<cuvânt urât>.'
Dar nu e nicio
dramă, zicea odată,
ce dacă aia și
cealaltă?
Nu e nicio dramă!
Nu e.
Controlează-te, ia
o gură de aer
deschide geamul
Deschid
și geamul, să iei o gură de aer
proaspătă,
și rezolvăm.
Ce
i-o fi trecând prin cap?
Probabil
aceleași ca și oricui,
dar
una e să citești ce îți apare pe
avizier
și alta să îl răstorni orbește
că
ți s-a sculat.
ARGH, ARGH, ARGH,
SUNT NERVOS
Sunt
foarte nervos, mereu.
Nu
mereu.
Îmi
place să mă uit la găurile pe care
le
fac copacii și frunzele în pelerina
soarelui
albastră.
Dimineața
am stat și am vorbit pe bancă,
în
parcul din spatele blocului.
Timpul
trece mult mai plăcut,
când
dezbați vreo prostie,
sau
când râzi de unul care se
împiedică
în fața ta.
haha, fix în,
da, da, haha
mai dă-mi o
țigară, mai ai?
mulțumesc.
Copiii
sunt atât de proști.
La
metro am văzut un om trist și i-am zâmbit,
i-o
fi plăcut? Adică
a zâmbit înapoi.
.